marți, 9 septembrie 2014

Prietenie sau doar interes personal?

Este vorba aceea "Ferește-mă Doamne de prieteni, că de dușmani mă păzesc singur". Niciodată nu am stat să-i caut semnificațiile, însă acum, după o experiență cam urâtă, am reușit să îmi dau seama ce vrea să pună în evidență acest proverb.



În urmă cu o lună jumătate-două, având mai multe ieșiri cu o persoană, mărturisindu-i secrete de ale mele, pe care nici mamei nu i le destăinui, am crezut că mi-am găsit cel mai bun prieten. Viața mea era perfectă, nu-mi mai păsa că am atâția "prieteni"(virtual).. Îmi păsa că am doar unul și bun, iar de restul nu-mi păsa. A încercat să mă încurajeze în momente grele, am râs împreună, a fost sincer, onest cu mine.. Până când a trebuit să plece.. Să plece departe. S-a întors. Abia așteptam să se întoarcă, să chicotim, să vorbim din nou, să râdem, să îmi povestească cum a fost, dar... se pare că nu a fost chiar așa. A fost contrar gândurilor mele. S-a întors, am vorbit puțin pe facebook, i-am spus să îmi arate niște poze, mi-a trântit un NU răstit. În urmă cu două zile, i-am trimis un mesaj pe facebook, un sms și i-am spus să mă anunțe când ajunge în Iași. Nu mi-a trimis nimic. 


De ce răceala aceasta? De ce s-a schimbat așa? Mi-a cunoscut povestea, viața, i-am spus atâtea secrete. Îmi știa defectele, punctele slabe. De ce oamenii se schimbă atunci când se văd dintr-odată bogați sau superiori altora fiindcă ei au vizitat o țară străină, pe când ceilalți ba? De ce le pasă numai de părerea celorlalți când au alături de ei o persoană loială? De ce își lasă prietenul baltă atunci când întâlnesc pe cineva? De ce îți întorc atât de repede spatele ca și când ai fi un străin?
 Nu am crezut vreodată că voi fi așa de dezamăgită de prieteni. Acum, spre fericirea mea, pot zice că am mai rămas cu doar un prieten cel mai bun(aveam doi). Sper din toată inima mea ca acesta să nu mă dezamăgească. Am mai rămas cu sprijinul celor dragi, pe care nu îi voi abandona niciodată, am rămas cu persoanele care cred în mine, am rămas cu personale care, deși nu sunt întotdeauna lângă mine, au grijă să îmi ofere acele vorbe de care am nevoie.
Mă încred ușor în oameni. De ce fac chestia asta? Pentru că încerc să văd ceva bun în fiecare, încerc să acopăr defectele lor și să nu țin cont de ele. Aș vrea să discut mai multe despre acest subiect, însă mă gândesc că acord prea multă atenție unora..
Numai prietenul, atunci când este fals și ipocrit, poate să-ți producă dezamăgiri, să-ți dea lovituri dureroase, pentru că numai el îți cunoaște viața intimă, secretele etc. Prietenii ne pot deveni dușmani, dușmanii însă niciodată nu ne vor deveni prieteni adevărați.  Și cu această frază închei articolul.

2 comentarii:

  1. Am trecut și eu cam prin aceeași situație, cu vreo doi ani în urmă. De atunci m-am lecuit și mi-a intrat bine în cap că nu-mi trebuie ”cei mai buni prieteni”, ci doar prieteni, însă cărora nu am de gând să le ofer încrederea mea totală.
    Sper ca prietenul care ți-a rămas să nu adopte același comportament, dar dacă observi că are tendința asta, mai bine te retragi tu prima.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc de sfat. Și nici eu nu pot spune că e cel mai bun. Adică ieșim destul de rar(pentru că ea stă la țară), dar ne vedem la școală zilnic și vorbim. Abia aștept să înceapă școala să ne vedem iar. Dar așa e viața..

      Ștergere